luni, 27 mai 2013

Pustiul care a speriat lumea B.D.

              Nu am habar daca are buletin, daca a implinit 14 ani... Cand imi voi  lua o juma' de norma ca sa'mi rotunjesc veniturile lunare controland biletele in tramvai, promit ca ii voi cere actele la control si atunci iti voi putea da si astfel de detalii. Singurul amanunt legat de varsta lui este ca anul trecut cand ne'am cunoscut, era in clasa a 7-a, iar anul acesta, daca n'a ramas cumva repetent, ar trebui sa fie in clasa a 8-a... Il cheama Radu Stoican si stie al naibii de bine ce are de facut. Este un tip care s'a format in fata televizorului, astfel ca atunci cand ne'am intalnit la Atelier, prea multe nu mai mi'au ramas ca sa'i apun...
             Desi povestile pe care le imagineaza in ultimii ani sunt decupate ca niste benzi desenate, influenta desenelor animate americane se simte de la un kilometru... Dinamica naratiunii, expresiile personajelor, anumite conventii grafice tin mai mult de lumea Animatiei decat de B.D.
            " Desenele animate mi-au plăcut pur şi simplu, dintotdeauna, la fel şi banda desenată. Le consider feluri diferite de exprimare; trăiesc acelaşi gen de emoţie atât când mă uit la o animaţie cât şi atunci când urmăresc o bandă desenată, şi surpriză, sunt înnebunit după jocurile video... Am fost fascinat şi, în ultima perioadă, chiar influenţat de Courage the Cowardly Dog, dar şi de cei de la Creative Monkeyz (RObotzi). Cele mai recente seriale de animaţie pe care le urmăresc sunt Futurama, Regular Show şi Angry Birds Toons...." imi marturiseste Radu...
                               ..." În aceeaşi măsură cu desenele animate mi-au plăcut şi B.D.-urile. Am fost fascinat de Rahan din revistele tatălui meu .... Am fost maniac Scooby-Doo o lungă perioadă cu tot ce însemna el, B.D., figurine şi mai puţin animaţie...."
                              -  Cum iti concepi o povestire in imagini : incepi sa desenezi direct sau mai intai iti imaginezi un story, il notezi pe o hartie, il decupezi in imagini... ?
                               -" Eu sunt un tip dintr-o bucată!" este replica directa a lui Radu..."Storyline-ul îl concep rapid în timp ce desenez, iar ideile vin atunci când mă aştept mai puţin"...
                                    ...-  Cred ca deja ti'ai "desenat" drumul pe care vrei sa mergi... Cum arata acest drum si care crezi ca sunt atuurile tale ca sa ajungi acolo unde doresti ?
                                     ...-" Drumul este într-adevăr "desenat" deja, dar nu ard gazul de pomană ştiind acest lucru. Exersez continuu, îmi îmbunătăţesc stilul de desen şi creaţiile cu speranţa că, la finalul drumului, va ieşi ceva... perfect"....
                    Paginile de mai sus au fost gandite si desenate pentru editia a 3-a a Concursului National de B.D. care se'ncheie zilele acestea. Le poti vedea in premiera si sper ca te vor bucura in aceeasi masura in care m'au bucurat si pe mine...


               Un pic de atelier, daca esti curios sa vezi cum se lucreaza si pe la alte case...
                    De ani buni, computerul a cam intrat in casa oricarui desenator B.D. Spre deosebire de felul in care lucreaza Radu, care se foloseste doar de o schita desenata de mana destul de succint, scanata si apoi prelucrata integral in computer, eu folosesc inca "masina" doar pentru ansamblarea desenelor sau a elementelor de desen, pentru culoare, text si efecte...
                  Iata cam cum functioneaza sursele de inspiratie... Distanta intre "model" si noul desen este apreciabila!...
               O sigla pentru un viitor studio de Desene Animate, felicitari pentru diferite ocazii...
 
Radu Stoican, un nume pe care ai face bine sa'l ti minte... Daca ai ceva bani de investit, te sfatuiesc sa cumperi in mare graba orice actiune ce poarta numele Radu Stoican!...

2 comentarii:

  1. Interesant, dar mi se pare greu de urmarit!

    RăspundețiȘtergere
  2. Pustiul este foarte bun! El trebuie sa invete sa le faca mai "aerisite", le face prea incarcate si-ti oboseste ochiul. Dar in rest este foarte bun ptr varsta lui!

    RăspundețiȘtergere